Ieri am abordat, poate pentru prima dată atât de direct, persoana domnului Georgescu, ce a însemnat el pentru România și – bineînțeles – responsabilitatea pe care eu o am față de votanții săi. Totul a plecat de la felul în care am vorbit – sau nu – despre aceștia în campanie.
În primul rând, vreau să fiu sincer: nu l-am cunoscut personal pe domnul Georgescu, în sensul unei relații apropiate. Ne-am întâlnit o singură dată, prin 2012-2013, într-un context în care se discuta despre o posibilă propunere pentru funcția de prim-ministru independent. Nu eu am vehiculat ideea, nu eu am promovat-o.
Am acceptat întâlnirea. Mi-a vorbit despre tendințe globale, despre resurse, despre economie – lucruri serioase. A fost o conversație firească, fără polemici. A rămas singura noastră interacțiune directă. N-am avut și nu am nimic personal nici împotriva, nici în favoarea domniei sale.
În ultimele câteva luni, mi s-a reproșat o afirmație pe care am făcut-o vizavi de votanții dumnealui: „Atâtor români li s-a urât cu binele și susțin o fantasmagorie.” Da, am spus asta. Poate sună dur, poate poate fi interpretat greșit, dar intenția mea nu a fost de a jigni. A fost o constatare legată de o realitate socială: avem azi o Românie cu un PIB semnificativ mai mare decât acum 15 ani, cu salarii medii și minime mai ridicate, cu libertate de mișcare în Europa, inclusiv prin aderarea completă la Schengen.
Când, în acest context, aud propuneri care vizează ieșirea din Europa sau întoarcerea în trecut, mi se pare că e o reacție care ignoră progresele reale. De aceea am folosit cuvântul „fantasmagorie” – în sensul propriu: idei care aparțin mai degrabă imaginației. Nu am spus „prostii”, nu am spus „tâmpenii”. Am descris o ruptură între realitate și promisiune. Nu cred că e o jignire la adresa alegătorilor – ci un apel la realism.
Dar chiar dacă nu împărtășesc acea viziune, nu pot ignora faptul că mii de români s-au regăsit în discursul domnului Georgescu. Ei merită ascultați. Merită să știe că, dacă voi ajunge președinte, vocea lor nu va fi trecută cu vederea. Asta înseamnă, pentru mine, responsabilitate: nu doar față de cei care mă susțin, ci față de toți cetățenii acestei țări.
Responsabilitatea nu presupune automat acord – dar presupune înțelegere și respect. Și obligația de a-i reprezenta pe toți, chiar și pe cei cu care mă aflu în dezacord profund.
Regret dacă, pe parcursul acestei campanii, vreo afirmație a mea a fost percepută ca jignitoare. Am încercat, în toate aparițiile mele publice, să vorbesc despre idei, nu despre persoane. Am combătut poziții, nu oameni.
S-a spus că nu eram la curent cu aparițiile domnului Georgescu din media. Posibil. Nu trăiesc într-o bulă, dar nici nu pot pretinde că am urmărit fiecare canal. Mă informez, ca toți ceilalți, din diverse surse.
Asta nu înseamnă că îi contest notorietatea – dimpotrivă, am recunoscut și în interviu: domnul Georgescu a avut o campanie decentă, bazată pe discurs, nu pe glumițe virale. Am spus-o public: „N-a câștigat cu glumițe și trucuri pe TikTok. A stat pe un scaun, a vorbit, serios, îmbrăcat adecvat. A spus lucruri.” Ești de acord sau nu – dar a fost un stil de campanie serios.
Eu cred că, într-o competiție electorală, orice candidat trebuie să fie tratat cu respect, dar și cu spirit critic. Am spus în mod repetat că mi se pare de dorit ca domnul Georgescu să intre în cursă și să fie învins – la vot. Asta înseamnă democrație: confruntare de idei, nu etichete.
Dacă voi ajunge președintele României, am obligația – nu doar morală, ci constituțională – să reprezint pe toți românii. Fără excepție. Inclusiv pe cei care n-au votat cu mine, pe cei care cred în alte viziuni. Este un angajament clar, pe care mi-l asum fără ezitare.
Nu vreau să jignesc pe nimeni. Nici pe domnul Georgescu, nici pe susținătorii săi. Nu vreau să jignesc niciun alegător. Și mă străduiesc să nu o fac – nici măcar în polemică.
Aceasta este poziția mea. Cred că, dincolo de diferențele de opinie, ne putem respecta unii pe ceilalți. Și putem continua dezbaterea – așa cum trebuie să fie într-o societate democratică.
