Am fost întrebat, într-o conferință de presă la Călărași, ce așteaptă oamenii de la un președinte. Răspunsul este clar: oamenii așteaptă totul. Nu pentru că nu înțeleg limitele funcției, ci pentru că au pierdut orice încredere în instituțiile statului. Astăzi, românii nu mai au respect față de stat – și pe bună dreptate. Prea multă vreme, statul a fost o catastrofă administrativă, iar oamenii, bulversați, debusolați, au ajuns să îl privească fie cu dispreț, fie cu furie. Resentimentele acumulate sunt periculoase, pentru că alimentează un curent radical, o dorință de distrugere totală a instituțiilor, ca și cum din haos s-ar putea naște automat ceva mai bun.
Rolul președintelui nu este doar acela de a asista la aceste tensiuni sociale, ci de a interveni activ. Constituția României îi oferă dreptul de a participa la ședințele de guvern, la ședințele Consiliului Superior al Magistraturii, de a pune întrebări, de a cere explicații. Și, mai presus de toate, îi dă responsabilitatea de a media, dar nu doar între partide politice, ci între stat și societate. Aici s-a produs cea mai mare eroare în mandatele recente: președintele a devenit un mediator între grupuri de interese, între fracțiuni politice, ignorând complet ruptura profundă dintre cetățeni și cei care îi conduc.
În realitate, președintele este un personaj unic în arhitectura statului. Nu are un adjunct, nu are un guvern paralel. Aici nu e un sistem American.
Președintele este singura figură politică aleasă direct de către cetățeni, ceea ce îi oferă legitimitatea supremă de a cere reforme, de a forța schimbări, de a împinge lucrurile înainte, chiar și atunci când birocrația și inerția guvernamentală par de neclintit. Sigur, această influență nu se exercită prin decrete autoritare, ci printr-o prezență activă, printr-o atitudine de implicare permanentă. Un președinte trebuie să meargă în ministere, să ceară rapoarte, să facă publice problemele care sunt ascunse sub preș de politicieni comozi.
În ultimii ani, politicienii s-au retras în propriile lor cercuri, convinși că oamenii nu înțeleg complexitatea guvernării. După fiecare eșec electoral, se miră că societatea îi respinge, că oamenii nu le recunosc meritele. Însă adevărul este simplu: cetățenii nu mai vor doar promisiuni de bunăstare materială, vor respect. Nu mai acceptă să fie tratați cu superioritate, să li se spună că nu știu, că nu înțeleg, că trebuie să fie răbdători.
De aceea, astăzi, statul trebuie reformat în modul în care interacționează cu oamenii. Lipsa de respect față de cetățeni a devenit norma. Oamenii nu mai cred în administrație, pentru că au fost prea des mințiți, prea des ignorați. Când guvernul anunță măsuri de austeritate, dar refuză să explice clar de ce sunt necesare și cum vor fi aplicate, creează doar și mai multă frustrare. Când miniștrii evită să își asume răspunderea, când statul pare absent în fața problemelor reale, este de așteptat ca oamenii să nu mai aibă încredere.
A fi președinte nu înseamnă doar a reprezenta România la summit-uri internaționale sau a rosti discursuri sterile. Înseamnă a fi acolo unde este nevoie, a fi prezent, a înțelege realitatea și a nu permite ca neîncrederea dintre stat și societate să devină ireversibilă.
Nu candidez pentru că este ușor. Candidez pentru că este necesar. Știu că România traversează o perioadă complicată, că problemele sunt profunde și că orice schimbare va fi întâmpinată cu rezistență. Dar a continua să ne lamentăm că „nimic nu se poate face” nu este o soluție. Statul trebuie să înceapă să lucreze din nou pentru oameni, iar primul pas este ca președintele să devină ceea ce ar fi trebuit să fie dintotdeauna: un lider activ, implicat și responsabil.
