La Botoșani am vrut sa punctez faptul ca majoritatea oamenilor sunt obosiți, și este de înțeles. Am început acest drum având deja experiența unor campanii dure, poate mai dificile decât ne-am fi imaginat. Am trecut printr-o perioadă încărcată, cu alegeri locale, europarlamentare, parlamentare și o dublă campanie prezidențială. Fiecare dintre noi a simțit presiunea, a trăit momente de epuizare, a resimțit responsabilitatea enormă pe care o avem unii față de ceilalți.
Dar știm că lupta politică nu este doar despre câștigarea unor alegeri, ci despre felul încare putem construi ceva durabil pentru viitorul acestei națiuni. Oamenii așteaptă de la noi nu doar promisiuni, ci acțiuni concrete, decizii ferme, direcții clare. Incertitudinea și îngrijorarea se simte. De aceea, datoria noastră este să le oferim siguranță, să fim ancora care îi ajută să navigheze prin vremuri tulburi.
Asta înseamnă să fii lider. Să ai viziune, să poți să inspiri și să conduci prin puterea exemplului. Liderii adevărați nu sunt cei care doar dau ordine sau impun decizii de sus în jos, ci cei care înțeleagă realitățile comunităților lor, care ascultă oamenii, care știu să construiască încredere.
Nu suntem într-o perioadă obișnuită. Lumea se schimbă cu o viteză ameținitoare, provocările de astăzi sunt diferite de cele de ieri. Nu ne putem permite să fim pasivi, să așteptăm ca lucrurile să se rezolve de la sine. Fiecare decizie greșită, fiecare pas într-o direcție greșită poate costa generații întregi. România a avut parte de cea mai lungă perioadă de pace, stabilitate și dezvoltare din istoria sa recentă. Acest drum trebuie continuat.
Nu candidez pentru un partid, pentru o alianță sau pentru o tabără politică. Candidez pentru România, pentru toți românii care cred în această țară și în potențialul ei. Dar niciun președinte, oricât de capabil, nu poate face asta singur. De aceea, avem nevoie de o echipă puternică, de un Parlament care înțeleage responsabilitatea sa, de un Guvern care acționează cu seriozitate, de administrații locale care lucrează în interesul cetățeanului. Președintele trebuie să fie o voce puternică, dar, în același timp, un partener de dialog, un liant între toate instituțiile statului.
Președintele este cel mai ascultat om din stat, dacă știe să comunice și dacă oamenii au închede în el. Românii îi cer președintelui răspunsuri pentru tot, chiar și pentru lucrurile care nu depind direct de el. De aceea, acest rol nu este despre funcții sau privilegii, ci despre responsabilitate, despre asumare, despre viziune.
Avem în față alegeri decisive. Viitorul României depinde de cine va sta la cârma acestei țări în următorii ani. Și vreau să vă asigur că sunt pregătit pentru această provocare, la fel cum sunt sigur că și voi, cei prezenți aici, sunteți pregătiți să faceți parte din această schimbare.
România are nevoie de stabilitate, de direcție și de curaj. Împreună, trebuie să ne asigurăm că această țară merge în direcția corectă.
